Aromaterapia – scurt istoric

 

Prin definitie, aromoterapia este o ramura a terapeuticii naturiste, mai precis a fitoterapiei, care urmareste vindecarea unor afectiuni folosind un grup de substante deosebit de complexe, secretate de plante, numite uleiuri volatile, uleiuri esentiale sau uleiuri aromatice.

Originea acestei terapii se pierde in negura timpurilor. Afirmarea aromoterapiei ca stiinta a aparut in Egiptul Antic, unde au existat veritabili maestri ai stiintei medicale care, intuind efectele deosebite ale uleiurilor volatile, le-au folosit cu un deosebit succes in prevenirea maladiilor infectioase, precum si in tratamentul altor afectiuni (digestive, hormonale, psihice). Ei au folosit, de asemenea, uleiuri aromatice in stiinta mumificarii, pe care au stapanit-o la perfectie, ajungand la performanta de a stabili un „termen de garantie” pentru conservarea mumiilor: 3000 de ani. Cercetarile arheologice confirma acest termen, modul in care a putut fi prevazut ramane, insa, un mister. Un mister este si modul in care s-a ajuns la descoperirea in Egipt, cu 4000 de ani in urma, a distilarii uleiurilor volatile si la crearea primului distilator.

In China, India, si nu numai, aceasta terapie avea un loc cu totul special, aromele fiind utilizate atat in scopul prevenirii si tratarii unor boli somatice, cat si pentru armonizarea psihicului si mentalului. Ayurveda -medicina straveche a Indiei, descrie pentru fiecare tip constitutional in parte anumite arome ce trebuiesc folosite pentru echilibrarea pe multiple nivele a fiintei umane. Dintre „ierburile pentru minte” recomandate de ayurvedici, majoritatea sunt aromatice. Ele actioneaza conform deja cunoscutulu principiu al rezonantei, generand o anumita stare launtrica de care el are nevoie pentru evolutia sa la un anumit moment.

Astfel, plantele, prin forma, mirosul, gustul, culoarea si energia subtila aferenta ei, influenteaza benefic sfera vitala si psihomentala a individului, fiind capabile sa induca sau sa faciliteze inducerea unei stari de incredere in locul unei stari de anxietate, unei stari de dinamism interior in locul unei stari de moleseala, unei stari de pace in locul unei stari de iritabilitate s.a.m.d. Terapeutii ayurvedici, prin utilzarea plantelor aromatice, nu creau o dependenta a pacientului de un medicament. Ei, cunoscand principiul rezonantei si faptul ca o anumita rezonanta devine caracteristica fiintei ce o mentine (sau este ajutata sa si-o mentina) un timp mai indelungat, urmareau ca, folosindu-se intelept de proprietatile subtile ale aromelor, in corelatie si cu alti factori, sa produca in pacient o transformare in sens benefic.

In antichitate si apoi in Evul Mediu aromele plantelor nu aveau doar un rol terapeutic, ci si mistic fiind folosite in ritualurile aproape tuturor religiilor. Sanctuarele sfinte ale Orientului, deopotriva cu cele ale Occidentului, emanau si inca mai pastreaza parfumul delicat al smirnei, tamaiei, santalului si rasinilor, ce aveau rolul de a intensifica emotia mistica, conferind fiintei umane o dispozitie cu totul speciala de reculegere, predispunand catre meditatie si introspectie. Multi contemporani ai sfintilor apartinand diverselor religii si credinte religioase au relatat ca mult timp dupa ce acestia parasisera aceasta lume, trupul lor continua sa emane „miros de buna mireasma”…

In anumite culturi, cum ar fi cea chineza, greaca veche, egipteana sau indiana aromele au si menirea de a face parte integranta din limbajul si „ritualul” amoros.

Pentru a intruchipa mai bine armonia si frumusetea naturii, femeile imprumuta de la flori mirosul lor suav, de la copaci aroma lor plina de viata. Ritualurile sacre din temple sunt transplantate in jocul plin de farmec al iubirii, aromele din sanctuarele inchinate lui Dumnezeu sunt difuzate in sanctuarele, tot sacre, ale iubirii. Practica aromatizarii/imbogatita cu noi si noi parfumuri ce induceau si intregeau tot atatea noi trairi, devine o arta ce trebuia invatata si stapanita tot atat de bine ca arta masajului sau a muzicii. Iubitii se exprima prin culoarea florilor daruite, gratia miscarii, sunetul vocii, atingeri tandre si prin anumite arome ale plantelor, alese si oferite cu grija.

Dupa antichitate, ce poate fi considerata ca perioada de apogeu si pentru stiinta si arta pe care o reprezinta aromaterapia, au urmat perioade de suisuri si coborasuri in recunoasterea si aprecierea valorii acestei terapii. in Evul Mediu cronicile consemneaza o neobisnuita imunitate la molimele devastatoare ale acelor vremuri a celor ce lucrau in bransa esentelor naturale din plante.

Mai este consemnata folosirea plina de entuziasm a esentelor aromatice la Curtea lui Ludovic al XlV-lea. Din pacate curtenii acelei vremi nu numai ca nu preluasera rafinamentul civilizatiilor orientale, dar nu tineau cont nici macar de regulile elementare de igiena, folosind in schimb aromele din abundenta. Aceasta l-a obligat pe „Regele Soare”, asfixiat realmente, sa interzica folosirea aromelor la curtea sa.

In ultimele doua secole, esentele, sub forma de aromatizari, au fost folosite pe scara larga mai ales in scop terapeutic, pentru oprirea epidemiilor, fiind mentionata folosirea lor in spitale si pe strazile marilor orase.

Mai multe articole despre uleiuri esentiale puteti sa cititi aici.

Daca doresti sa comanzi uleiurile esentiale de la Young Living cu 24% mai ieftin, poti sa te inscrii folosind ID-ul 3183716 (cu mentiunea ca pentru Europa nu trebuie sa luati Starter Kit, inscrierea este gratuita).

Inscriere Young Living